Bitcoin costul de tranzacționare


crypto mining pe google cloud

Pentru cei care preferă investiţiile mai puţin riscante: topul celor mai lichide acţiuni de pe bursa de la Bucureşti Deşi reprezentanţii mai multor bănci din întreaga lume consideră că investiţiile în moneda Bitcoin sunt riscante, întrucât aceasta nu este reglementată de nicio bancă naţională şi de niciun guvern, dar şi din cauza fluctuaţiilor de valoare ale acesteia, Horea Vuşcan afirmă că moneda virtuală este o investiţie de viitor. La începutul anului trecut o unitate Bitcoin avea valoarea de 12 dolari, iar la sfârşitul anului trecut se plăteau şi 1.

Orădeanul susţine că cel mai mare avantaj al monedei online este că aceasta nu poate fi controlată de niciun stat.

În prezent, potrivit lui Vuşcan, în România sunt înregistrate două afaceri care acceptă plata cu moneda virtuală Bitcoin. Dar, am citit în presă, spre exemplu, că se vând case în Pipera pe Bitcoin.

btc miner app

Eu am discuţii în Oradea cu mai mulţi parteneri şi estimez că anul acesta vom reuşi să aducem Bitcoin în stradă, adică să se poată plăti cu telefonul la cafenele, restaurante etc", a spus Vuşcan.

În ceea ce priveşte garanţiile de securitate pe care le oferă celor care îşi vor face cont şi îşi vor încărca datele bancare pe portalul său, Vuşcan a declarat că a început procedurile de certificare ca operator de date cu caracter personal, iar informaţiile pe care le dau clienţii sunt păstrate în securitate.

bitcoin crește valoarea

Popularitatea Bitcoin, o monedă virtuală care poate fi tranzacţionată online pe portaluri specializate şi care nu este controlată de vreo autoritate, a crescut în ultimul an, fapt care a atras un număr de investitori mari.

Autorităţile de reglementare sunt îngrijorate însă că moneda ar putea fi folosită la spălarea bitcoin costul de tranzacționare bani şi alte activităţi ilegale.

  • Întrebări frecvente - Bitcoin
  • Hitbtc bot trading
  • Cum tranzacționați în bitcoins